Loviturile date cu Strătilă și Curtean i-au liniștit pe „câini”, dar Ciobotariu presează. Antrenorul lui Dinamo mai cere o piesă pentru a fi sigur de un retur liniștit: Takayuki Seto. ProSport l-a vizitat ieri la Ploiești pe mijlocașul japonez al Astrei, iar acesta a povestit timp de un ceas și jumătate cum a ajuns din Nagoya la Ploiești, via Brazilia, ce fel de om e, dar și de ce crede că o mutare în „Groapă” ar fi propice pentru el în acest moment.
E ora 13:32, iar jucătorii Astrei Ploiești s-au strâns în vestiar după antrenament. Un telefon sună, dar posesorul, un japonez, nu răspunde. Într-un minut însă destinatarul apelului primește un SMS de la cel pe care-l căuta. „salut fac dus si ies”, este mesajul niponului, scris într-o română aproape perfectă, dar lipsită de punctuație. Apare după zece minute și distruge rapid două mituri care tot circulau despre el: că merge numai cu bicicleta și nu vorbește la mobil. Are mașină, un Nissan negru, micuț, potrivit mai degrabă parcă pentru traficul sugrumat din București, și vorbește la un iPhone de ultimă generație. Alege cadrul pentru interviu – „Mergem la Doroftei”, apoi se urcă în „bolidul” său și demarează spre local.
Perișoare și papanași
„Dacă vreți, comandați și mâncare, e foarte bună aici”, ne recomandă el, în timp ce se și scuză că nu va servi decât un suc. „Mă așteaptă acasă soția mea cu masa gata”, e motivația care vine instantaneu. „Masa gata” înseamnă, conform lui Takayuki, o pizza japoneză făcută dintr-un aluat pe care se așează varză și niște carne de porc friptă în tigaie. „Mâncare românească servesc cam o dată pe săptămână. Îmi plac ciorbele și papanașii. Nu de burtă, am gustat și nu e bună. Dar ciorba de perișoare e preferata mea”, ne spune japonezul.
S-a întors cu 15 kilograme de mâncare din Japonia
Taka are și o nemulțumire în ceea ce privește partea gastronomică: „În bucătăria japoneză folosim multe ingrediente speciale, iar aici nu găsesc decât sos de soia. În rest, aduc totul din Japonia”. Iar „totul” e destul de voluminos. „De exemplu, acum am venit cu vreo 15 kilograme de ingrediente. Să ne ajungă până la vară”, explică Seto, care ne spune și de ce face acest efort. „Mor fără mâncare japoneză!”. În Japonia, însă, obiceiul se schimbă. „În Nagoya, orașul meu, e un restaurant românesc și mă duc acolo în vacanțe. «Sarmale» îi spune. Dar știți cum e? Mâncarea puțină, iar prețurile foarte mari”, spune amuzat japonezul. Apoi mai distruge un mit: „Nu mănânc sushi! Sau dacă îmi prepară soția folosesc carne de pește afumată, nu crudă”.
A dat Japonia pentru 250 de euro
Povestea carierei lui Seto este fascinantă. Dată pe repede înainte și rostită din gura lui sună uluitor pentru oricine obișnuit cu realitățile din România. „Am fost în Brazilia ca să învăț fotbal la Corinthians, unde atunci juca Tevez. Acolo plăteam ca să fiu antrenat. După, m-am întors în Japonia, dar jucam fotbal în liga a cincea sau a șasea. Ziua munceam, iar seara cu prietenii la fotbal. Am fost angajat ca ospătar și într-un supermarket, aranjam băuturile în rafturi”, e descrierea incredibilă a traseului său. Deși modeste, job-urile îi aduceau lui Takayuki 1500-2000 de euro lunar. Destul pentru o viață decentă în Japonia. Visul să devină fotbalist a fost însă mai important. „Cum am primit șansa să vin în România, la probe, am acceptat imediat. Când am ajuns, jucam atacant, am fost reprofilat ulterior de Răchită. Am fost acceptat și am primit un salariu de 10 milioane pe lună, vreo 250 de euro. Erau destui, pentru că am vrut neapărat să ajung să joc fotbal”.
Clubberul somnoros Takayuki prezintă un alt argument pentru care Dinamo ar trebui să și-l dorească și mai tare: comportamentul din afara terenului. Japonezul are o viață extrasportivă extrem de liniștită, iar cluburile nu sunt printre destinațiile sale favorite. „Nu prea ies în astfel de locuri. Sincer, mie-mi place somnul, iar pe la ora 11 sau 12 seara dorm. Nu pot să rezist mai mult. Și ce să fac, să mă duc să dorm pe acolo?”, se întreabă retoric mijlocașul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER